joi, 6 octombrie 2022

Telejurnal (emisiune știri, TVR) - VIDEO

canal: TVR

emisiune: program informativ

16 martie 1958 (duminică): Jurnalul Televiziunii (prima menționare). 

De la ora 19.00 începea un program diversificat, care mai cuprindea emisiune de știință și tehnică, cântece și dansuri populare, film artistic, buletin meteorologic, cu jurnalul inserat între acestea. Difuzarea se făcea în zilele de marți, joi, sâmbătă și duminică.

În 1959, la ora 19 începeau "Informațiile după-amiezii" (5 minute)

Prima menționare "Telejurnal" în programul Televiziunii Române apare pe 28 februarie 1960, în cadrul emisiunii pentru preșcolari "Cravata roșie", difuzată duminica dimineața de la ora 9.30: Telejurnalul pionierilor.

Pe 27 martie 1960, o nouă menționare, tot într-o zi de duminică, la "Emisiunea pentru sate": Telejurnalul agricol.

Din 4 mai 1960 (marți), în programul televiziunii române apare emisiunea "Telejurnalul săptămânii", cu frecvență săptămânală. Fiecare Telejurnal era filmat într-o anumită locație (întreprinderi, școli etc.) sau avea o tematică anume, cu mese rotunde. Ulterior, emisiunea a fost difuzată în zilele de miercuri, de la ora 17. 

Din 6 februarie 1966 (duminică): Telejurnalul de seară și Telejurnalul de noapte. Practic, duminică s-a transmis doar telejurnalul de noapte, din cauza unei transmisiuni sportive (patinaj artistic, de la Bratislava). Abia luni, pe 7 februarie 1966, s-a transmis primul Telejurnal de seară, între orele 18.00-18.15 și Telejurnalul de noapte, de la 22.55

video: Telejurnalul de seară, 1 octombrie 1968 - Președintele Nicolae Ceaușescu la începerea anului universitar la mai multe centre din București


1968 - Telejurnalul de seara - Ziua Recoltei - Primirea oficiala a conducatorilor la festivitatea prilejuita de ziua recoltei 1968. Prezentarea produselor agroalimentare la expozitia din Piata Scanteii. Urmeaza vizita prin pietele capitalei - Piata Obor. Miting si cuvantarea oficiala a conducatorului Nicolae Ceausescu in fata Muzeului de Istorie al Partidului. Portrete oameni ai muncii. Aplauze. Ovatii. Lozinci. Cuvantare despre realizarile in agricultura, politica interna si externa.


Telejurnal, septembrie 1971 - prezintă Ilie Ciurescu

Din 30 ianuarie 1972: Telejurnal (19.30-20.00); 

* de la ora 22.30: jurnalul de noapte devine 24 de ore (zilnic), până în 13 noiembrie 1976 (sâmbătă); din 14 noiembrie 1976 (duminică), Telejurnal, (22.10-22.20)

Din 10 aprilie 1974, Telejurnalul începe mai devreme, la ora 19.00 (30 de minute)

Din 23 ianuarie 1982 (luni), se introduce o pauză de program, între orele 18-20, pentru economisirea de curent electric. Programul și Telejurnalul încep la ora 20.00 (30 de minute), în timpul săptămânii, iar sâmbătă și duminică de la ora 19.00


video: Telejurnal -18 decembrie 1985, ora 20.00 - prezintă George Marinescu - Nicolae Ceaușescu la sesiunea a II-a a celei de noua legislaturi a Marii Adunări Naționale; vizită delegație din Vietnam; reportaje din economie


video: Telejurnal, 15 noiembrie 1987 (duminică), ora: 19.00 (ediție specială): Alegeri generale de deputaţi în consiliile populare municipale, ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi sectorului agricol Ilfov, orăşeneşti şi comunale

   
 sursa: Video Wasteland / Youtube


Din 1 noiembrie 1988 (marți), programul televiziunii române se prelungește cu o oră, iar Telejurnalul este programat din nou la ora 19. 

Întrucât pe 1 noiembrie s-a difuzat un meci de fotbal, Telejurnalul a început doar la ora 20. (sursa tvarheolog.wordpress.com)

Din 2 noiembrie, Telejurnal de luni până duminică, de la ora 19.00-19.25 și 21.50-22.00 (închiderea programului)

Ultimele difuzări: 21 decembrie 1989, ora 19.00 și 21.50

Crainici de-a lungul timpului: Cleo Stieber, Carmen Dumitrescu, Florin Mitu, Corneliu Roșiianu, Nicolae Melinescu, George Marinescu, Petre Popescu, Victor Ionescu, Paul Șoloc

Din 1990, Telejurnalul este înlocuit de Actualități. Din 1996 devine Jurnalul TVR, din 2009 din nou Telejurnal.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Scrie un comentariu, lasă o sugestie

Planeta giganților (film serial TVR, 1971)

canal: TVR 1 data: din 22 mai 1971 (duminica); din 18 iulie 1971 difuzare și pe TVR 2, tot duminica, de la ora 22.10 ora: 18.30-19.20 / 18.1...