Cascadorii râsului (secvențe comice din filme, TVR, 1982-1986) - VIDEO

canal: TVR 1

data: 21 martie 1982 - prima menționare (duminică, în cadrul emisiunii Album Duminical

program: Cascadorii râsului - rubrică de secvențe comice din filme (10-15 minute) - selecțiuni din filme cu Stan și Bran, Charlie Chaplin, Norman Wisdom și alții

Ultima menționare: 16 februarie 1986 (duminică)

- reluată în 21 ianuarie 1990 (duminică, emisiunnea Caleidoscop, o singură difuzare)

video: genericul rubricii

video: secvență cu Norman Wisdom

RECENZII ÎN PRESĂ

Comedia cinematografică, mai cu seamă cea mută, este un dar făcut omenirii şi valoarea acestui dar creşte odată cu tensiunea erei atomice. Nu înţeleg de ce în locul dramoletelor, concentratelor de zaharină şi diverselor filme de serie C, care ne sunt oferite generos de către televiziune „în premieră pe ţară", nu se aleg din cînd în cînd unele dintre sutele de comedii memorabile, ce-şi confirmă vitalitatea în fața generaţiilor noi, la cinematecă. Dar există o prea scurtă emisiune intitulată „Cascadorii rîsului“. Minus hohotele de oligofreni care o încheie iritant (şi ar trebui discutate odată oportunitatea şi decenţa rîsului şi aplauzelor prefabricate, practicate mai ales la „varietăţi"), emisiunea e foarte binevenită. Dar modul de a antologa este mai puţin fericit. Ar fi o impietate să denigrăm cuplul comic Stan și Bran, care a încîntat atîtea generaţii de copii - și nu numai de copii. Dar e uşor de observat că gagmenii celor doi au alunecat frecvent în stereotipie, s-au mulţumit cu variaţiuni prea puţin deghizate după acelaşi gest, aceeaşi situaţie: apercepţia şi reacţia întîrziată ori distrugerea sistematică, cu încetineală de ritual, a unei case, unui automobil, unui magazin. Revenirea gagurilor (şi in cîteva rînduri, repetarea în emisiune a aceloraşi fragmente) accentuează impresia de dejà vu şi contrazice hohotele stridente ce încheie emisiunea. Puţinele fragmente difuzate din Chaplin sau fraţii Marx arată cît de uşor ar putea deveni „Cascadorii rîsului" cu adevărat - şi cu un plus de calitate - comici.

Silvian Iosifescu,  România literară, 5 aprilie 1984

***

Cred (nu cred, sunt sigur, de fapt) că unul din cele mai gustate momente ale programului TV duminical îl constituie acea „rubricuţă“ de pe la orele prânzului, intitulată „Cascadorii rîsului". Zic ,,rubricuţă" fiindcă, din păcate, ea nu are decît vreo zece minute. Şi zic „din păcate", fiindcă ea are un succes total, ceea ce ar îndreptăţi sporirea numărului de minute acordate. Împrejurarea ar trebui să dea de gîndit, căci descoperim aici, încă o dată, o insaţiabilă „foame de comedie" a privitorilor. Şi dacă este „foame de comedie", înseamnă că aceasta, comedia adică, nu există sau mai exact spus nu se difuzează în cantităţi suficiente. Funcţionează şi aici un fel de lege a cererii şi a ofertei. Din acest punct de vedere, programele cinematografice ale micului ecran nu sunt prea ofertante (încerc să-mi amintesc cînd am văzut ultima comedie şi nu reuşesc să îmi amintesc), şi atunci este explicabil, mai mult decât explicabil succesul de care se bucură „Cascadorii rîsului". 

„Reţeta" alcătuirii acestui minuscul şi vesel „Intermezzo" pare (pare numai) simplă: se decupează trei-patru secvenţe din tot atîtea filme de ieri, de alaltăieri sau de azi, secvenţe ce pot fi urmărite independent, deplin inteligibile în afara contextului (adică a filmului în întregul său), cu nişte „numere" de sine stătătoare. Există, vasăzică, nişte repere comice imuabile, un fel de „arhetipuri" de scene comice, posibil întotdeauna de a fi detaşate, fără pericol, de organismul-mamă (filmul din care fac parte). Toată arta, toată inspiraţia, toată „cascadoria" este de a sezisa care sunt aceste momente, de a-ţi aminti de ele la momentul oportun, altfel spus, de a şti să te îndrepţi spre o uriaşă bibliotecă din care să extragi volumul căutat şi să îl deschizi fără ezitări la pagina în care ştii că trebuie să se afle „citatul" necesar. Nu e uşor. Pentru asta îţi trebue memorie cinematografică, informaţie de specialitate şi - de ce nu! - simţ al umorului. „Cascadorii rîsului" e, aşadar, ca moment (fugar totuşi), gustat din plin. Dar pînă la acel „plin" în materie de comedie cinematografică pe micul ecran mai va, cum se spune. Deocamdată. 

Aurel Bădescu, România Literară, 17 mai 1984