program: Femeia în alb - roman foileton. Ecranizare a romanului omonim al scriitorului englez W.W. Collins. Producție a studiourilor sovietice (titlul original Zhenshchina v belom, URSS, 1982). Premieră pe țară. Cu Grajna Baikștite, Alexandr Abdulov, Eduard Marțevici, Akvelina Livmane, Vitali Șapovalov. Regia Vadim Derbenev
Romanul debuteaza cu întâlnirea de la miezul nopții, dintre profesorul Walter si o misterioasă fugară de la azilul de nebuni. Femeia în alb prezinta modul în care se construiește și se distruge o identitate prin dublări și constraste.
Transmis la TVR în 3 episoade, ultimul pe 17 iunie 1985.
Un amator de recepții TV de la distanță (DX) a captat programul TVR în momentul transmisiei primului episod
Secvența respectivă, din filmul original, la minutul 42
data: 21 martie 1982 - prima menționare (duminică, în cadrul emisiunii Album Duminical
program: Cascadorii râsului - rubrică de secvențe comice din filme (10-15 minute) - selecțiuni din filme cu Stan și Bran, Charlie Chaplin, Norman Wisdom și alții
Ultima menționare: 16 februarie 1986 (duminică)
- reluată în 21 ianuarie 1990 (duminică, emisiunnea Caleidoscop, o singură difuzare)
video: genericul rubricii
video: secvență cu Norman Wisdom
RECENZII ÎN PRESĂ
Comedia cinematografică, mai cu seamă cea mută, este un dar făcut omenirii şi valoarea acestui dar creşte odată cu tensiunea erei atomice. Nu înţeleg de ce în locul dramoletelor, concentratelor de zaharină şi diverselor filme de serie C, care ne sunt oferite generos de către televiziune „în premieră pe ţară", nu se aleg din cînd în cînd unele dintre sutele de comedii memorabile, ce-şi confirmă vitalitatea în fața generaţiilor noi, la cinematecă. Dar există o prea scurtă emisiune intitulată „Cascadorii rîsului“. Minus hohotele de oligofreni care o încheie iritant (şi ar trebui discutate odată oportunitatea şi decenţa rîsului şi aplauzelor prefabricate, practicate mai ales la „varietăţi"), emisiunea e foarte binevenită. Dar modul de a antologa este mai puţin fericit.
Ar fi o impietate să denigrăm cuplul comic Stan și Bran, care a încîntat atîtea generaţii de copii - și nu numai de copii. Dar e uşor de observat că gagmenii celor doi au alunecat frecvent în stereotipie, s-au mulţumit cu variaţiuni prea puţin deghizate după acelaşi gest, aceeaşi situaţie: apercepţia şi reacţia întîrziată ori distrugerea sistematică, cu încetineală de ritual, a unei case, unui automobil, unui magazin. Revenirea gagurilor (şi in cîteva rînduri, repetarea în emisiune a aceloraşi fragmente) accentuează impresia de dejà vu şi contrazice hohotele stridente ce încheie emisiunea. Puţinele fragmente difuzate din Chaplin sau fraţii Marx arată cît de uşor ar putea deveni „Cascadorii rîsului" cu adevărat - şi cu un plus de calitate - comici.
Silvian Iosifescu, România literară, 5 aprilie 1984
***
Cred (nu cred, sunt sigur, de fapt) că unul din cele mai gustate momente ale programului TV duminical îl constituie acea „rubricuţă“ de pe la orele prânzului, intitulată „Cascadorii rîsului". Zic ,,rubricuţă" fiindcă, din păcate, ea nu are decît vreo zece minute. Şi zic „din păcate", fiindcă ea are un succes total, ceea ce ar îndreptăţi sporirea numărului de minute acordate. Împrejurarea ar trebui să dea de gîndit, căci descoperim aici, încă o dată, o insaţiabilă „foame de comedie" a privitorilor. Şi dacă este „foame de comedie", înseamnă că aceasta, comedia adică, nu există sau mai exact spus nu se difuzează în cantităţi suficiente. Funcţionează şi aici un fel de lege a cererii şi a ofertei. Din acest punct de vedere, programele cinematografice ale micului ecran nu sunt prea ofertante (încerc să-mi amintesc cînd am văzut ultima comedie şi nu reuşesc să îmi amintesc), şi atunci este explicabil, mai mult decât explicabil succesul de care se bucură „Cascadorii rîsului".
„Reţeta" alcătuirii acestui minuscul şi vesel „Intermezzo" pare (pare numai) simplă: se decupează trei-patru secvenţe din tot atîtea filme de ieri, de alaltăieri sau de azi, secvenţe ce pot fi urmărite
independent, deplin inteligibile în afara contextului (adică a filmului în întregul său), cu nişte „numere" de sine stătătoare. Există, vasăzică, nişte repere comice imuabile, un fel de „arhetipuri" de scene comice, posibil întotdeauna de a fi detaşate, fără pericol, de organismul-mamă (filmul din care fac parte). Toată arta, toată inspiraţia, toată „cascadoria" este de a sezisa care sunt aceste momente, de a-ţi aminti de ele la momentul oportun, altfel spus, de a şti să te îndrepţi spre o uriaşă bibliotecă din care să extragi volumul căutat şi să îl deschizi fără ezitări la pagina în care ştii că trebuie să se afle „citatul" necesar. Nu e uşor. Pentru asta îţi trebue memorie cinematografică, informaţie de specialitate şi - de ce nu! - simţ al umorului.
„Cascadorii rîsului" e, aşadar, ca moment (fugar totuşi), gustat din plin. Dar pînă la acel „plin" în materie de comedie cinematografică pe micul ecran mai va, cum se spune. Deocamdată.
program: Glas de bucurie - spectacol literar-muzical-coregrafic, dedicat zilei de naștere a Elenei Ceaușescu. Redactori Florica Gheorghescu, Adrian Munțiu, Virgil Comșa. Scenografia arg. Gheorghe Constantin. Regia artistică Carmen Dobrescu.
Își dau concursul: Emil Hossu, Adela Mărculescu, Ion Voicu, Ion Marinescu, Nicolae Herlea, George Motoi, corul Radioteleviziunii Române și alții.
program: Muppets - invitat Barry White, în cadrul emisiunii La sfrârșit de săptămână (13.00-16.40). Figuri celebre: Kermit, Miss Piggie, Fozzie, Gonzo
Muppet show (inițial SUA, canalul ABC, 1974-1975, apoi Marea Britanie, 1976-1981, 120 de episoade), la început sâmbăta, apoi în cadrul emisiunii Album Duminical (duminica), apoi din nou sâmbătă
Ultima menționare: 7 iulie 1984 (sâmbătă)
Vedete invitate de-a lungul timpului: Johnny Cash, Liza Minelli, Harri Belafonte, Barry White, Elton John, Alice Cooper, vedetele din Războiul Stelelor, John Denver, Sylvester Stallone, Julie Andrews, Christopher Reeve, Raquel Welch, Peter Ustinov, Diana Ross, Kenny Rogers, Linda Ronstadt, Paul Simon, Leo Sayer, Steve Martin, Debbie Harry, Prince,
În 1981, în cinematografele din România rulează filmul "Muppets la Hollywood"
**
Recenzii
Noul serial săptămînal de televiziune din Anglia, The Muppets, a totalizat în decurs de zece săptămîni şapte milioane de spectatori şi s-a impus, de curînd, cu un debut răsunător pe ecranele TV din Franţa, R.F. Germania, urmînd a fi prezentat in luna viitoare la Festivalul filmului de televiziune de la Montreux, Elveţia.
Cuvintul „Muppet“ reprezintă o combinaţie între marionetă şi păpuşă şi desemnează asemenea personaje hibride, bizare, puţin groteşti sau chiar monstruoase, cunoscute mai demult din controversatul serial american pentru copii Sesame Street. Este vorba de un fel de urşi, broaşte şi alte „animale“ cu dimensiuni variabile (intre maimuţa
Judy şi structuri de 3-4 metri), care, în serial, organizează cite un spectacol, îl regizează, îl interpretează şi-i asigură şi audienţa.
Programat iniţial pentru copii, serialul a cîştigat şi audienţa celor mari, datorită hazului cu care caricaturizează şi ridiculizează multe tare omeneşti. Dar un secret al succesului pare să stea şi în faptul că, alături de „mapuşi“, joacă şi celebrităţi ca Charles Aznavour sau Peter Ustinov.
Creatorul personajelor „mapuşi“, americanul Jim Henson, şi directorul general al Televiziunii britanice, Lord Grade, simt convinşi că serialul va avea o popularitate crescîndă și va constitui un nou fenomen TV.
România Literară, 1977
***
Fără să mă declar un entuziast inflexibil al păpuşilor Muppets, este clar că pocitaniile au un haz, un farmec al lor care le dau consistenţa unei idei cu sens la urmă. Caraghioasele astea, făcute din lînă şi vorbe, şarjate cu acea naivitate exacerbată, tipic americană, reabilitează şi recuperează urîtul impus de prejudecţile unor veacuri de fabule maniheiste, rigide şi mecanice. Ne obişnuisem din primară ca, la vederea unei broaşte sau a unei porcine, să simţim un fior neplăcut, de inumanitate, de sub-umanitate. Cîteva basme frumoase le-au absolvit de această pacoste şi ne-au dat salubra suspiciune că sub pielea unui broscoi sau a unui porc se pot ascunde zîne, feţi frumoşi şi alte drăgălăşenii de adormit copiii şi de legănat adulţii. Disney a reabilitat definitiv şoarecele, faţă de care subsemnatul a nutrit de mic copil o frică mai mare decit aceea născută din ideea de bombă atomică. De la Disney citire, de cite ori văd chiar și un şobolan odios, îmi reprim oroarea sperînd să găsesc în el un suflet de Mickey Mouse. Mulţi amici mă critică pentru acest sentiment idilic.
Păpuşile Muppets nu ascund sub lîna lor (cel mai mult îmi place materia din care sint confecţionate) nici zîne, nici zmei, nici zei, nici şoricei feerici. Ele nu deţin iluzii, teorii, feerii, gingăşii, balade şi idile. Forţa lor şocantă constă în această violentă lipsă de miracol, neobişnuită la păpuşile chiar cele mai sofisticate, căptuşite de obicei cu un ideal, pe drumul lor spre paradis. Muppets n-au nimic paradisiac. In schimb deţin voci, - voci de toate zilele, ale tot omului, răutăcioase, băncoase, certăreţe foc, provocatoare de renghiuri, emiţînd observaţii repezi şi acide, rupte de prin culisele blocurilor şi teatrelor. Lipsa lor de miracol se compensează cu o truculenţă a omeniei strict realiste. Exact cum explică dicţionarul la „truculenţă“, omenia şi mişcarea acestor pocituri e agresiva, violentă, brutală, obraznică şi, intr-adevăr, nu o
dată, lipsită de bun simţ. Căci n-o să-mi spuneţi că prim planul desfătător al ritului domnişoarei Piggy, ar ţine de ceea ce tot dicţionarul numeşte bun-simţ sau de ceea ce o mătuşă de-a mea, înţeleaptă cu un dicţionar, numea „o imagine drăguţă“. Numai că atît bunul simţ cît şi lumea, cu ale ei mătuşi şi păpuşi, au evoluat cum-necum, în sus şi în jos, modificind apăsat estetica urâtului şi a drăguţului. E o conştiinţă deloc foarte vinovată, aceea care se satisface vesel prin aceste păpuşi simpatice şi schimonosite. Graţia unui rît de păpuşă ne grațiază de urâturile mult mai greu suportabile ale lumii prinse azi între atitea porcării. Muppets sunt agreabile şi bine venite ca o obrăznicie benignă şi împăcată la adresa arogantelor animalice şi brutale, a sălbăticiilor venite din răul simţ universal. În ce mă priveşte, eu imput totuşi acestor păpuşi, absenţa dintre ele a unui rinocer care să cinte la corn englez.
Radu Cosaşu, România literară, 1982
Reluare din 1997 pe Antena 1, în timpul săptămânii, dimineață de la ora 9
data: din 22 decembrie 1976 (miercuri, prima difuzare, săptămânal, 22.10-22.50)
program: Cântarea României - un festival național "al creației și hărniciei", prin care se urmărea "revitalizarea forţelor şi colectivelor de creaţie din întreprinderi şi instituţii, din şcoli sau facultăţi, prilejul deosebit de favorabil promovării unei creaţii artistice de masă"
"Pentru buna desfăşurare a Festivalului naţional al educaţiei şi culturii socialiste „Cîntarea României“, amplă manifestare educativă, politico-ideologică şi cultural-artistică, s-a stabilit din timp un program de măsuri menit să ducă la crearea unei puternice emulaţii a creaţiei şi interpretării artistice, astfel ca întreaga cultură să devină în şi mai mare măsură o largă mişcare democratică, o emanaţie a maselor şi un bun al acestora" - Scânteia, 29 decembrie 1976
Denumirea a fost inspirată de eseul cu acelșai titlu, semnat de Alecu Russo.
Festivalul avea etapa locală, județeanță și națională.
video: ansamblul folcloric "Someșul-Napoca" condus de Dr. Zamfir Dejeu, la Festivalul Național "Cântarea Romaniei", pe scena Casei de Cultură a Studentilor din Cluj-Napoca
Din 21 martie 1977, difuzare săptămânală lunea, de la ora 20.30, apoi de la 20.00
Din 4 mai 1977, difuzare săptămânală miercurea, înainte de Telecinemateca (20.20)
Din 16 mai 1977, difuzare luni, marți și miercuri seara, ora 20; ulterior inclusiv joi și vineri seara
VIDEO: Cântarea României - 11 iunie 1977 (sâmbătă) - spectacol pe stadionul 23 August din București, prima ediție națională
***
Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, tovarăşa Elena Ceauşescu, ceilalţi tovarăşi din conducerea partidului şi statului au asistat, sîmbătă seara, pe stadionul „23 August“ din Capitală, la spectacolul de gală al laureaţilor Festivalului naţional al educaţiei şi culturii socialiste „Cîntarea României“.
Împreună cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu, la spectacol au participat tovarăşii Manea Mănescu, Emil Bobu, Cornel Burtică, Gheorghe Cioară, Lina Ciobanu, Ion Dincă, Emil Drăgănescu, Janos Fazekas, Ion Ioniţă, Petre Lupu, Paul Niculescu, Gheorghe Oprea, Gheorghe Pană, Ion Păţan, Dumitru Popescu, Gheorghe Rădulescu, Leonte Răutu, Iosif Uglar, Ilie Verdeţ, Ştefan Voitec, Ştefan Andrei, Iosif Banc, Miu Dobrescu, Mihai Gere, Nicolae Giosan, Vasile Patilineţ, Ion Ursu, Constantin Dăscălescu, Ion Stănescu, precum şi membri ai C.C. al P.C.R., ai Consiliului de Stat şi ai guvernului, vechi militanţi ai mişcării comuniste şi muncitoreşti din ţara noastră, conducători de instituţii centrale, organizaţii de masă şi obşteşti, personalităţi ale vieţii noastre culturale şi ştiinţifice.
Erau de faţă şefi ai misiunilor diplomatice acreditaţi în ţara noastră, alţi membri ai corpului diplomatic.
...Ora 20,00. Apariţia la tribuna oficială a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, a celorlalţi tovarăşi din conducerea partidului şi statului este salutată cu însufleţite ovaţii şi urale de zecile de mii de oameni ai muncii, prezenţi la spectacol. Mulţimea aclamă îndelung „Ceauşescu - P.C.R.“, exprimînd, direct şi cald, sentimentele de dragoste fierbinte, de profund devotament, de înaltă preţuire pe care întregul popor le nutreşte faţă de partid şi secretarul său general, faţă de patria noastră liberă şi înfloritoare, hotărîrea fermă a tuturor cetăţenilor ţării - români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi - de a zidi, prin forţa braţelor şi a minţii lor, societatea socialistă şi comunistă pe pămîntul scump al României.
Reafirmînd aceste simţăminte, această unanimă voinţă, cei prezenţi aduc, în acelaşi timp, un vibrant elogiu vieţii noi, libere şi fericite, pe care o trăiesc oamenii muncii de pe întreg cuprinsul ţării, remarcabilelor realizări, materiale şi spirituale, obţinute sub conducerea partidului, culturii noastre de astăzi şi de totdeauna, şi, implicit, poporului care a înfăptuit-o în lunga sa dăinuire istorică, cultură ce şi-a găsit o grandioasă şi semnificativă expresie în marele Festival naţional al educaţiei şi culturii socialiste „Cîntarea României“.
Gala laureaţilor încununează cea mai complexă desfăşurare de forţe cultural-artistice din cate au fost organizate vreodată în ţara noastră în vederea stimulării creaţiei şi interpretării artistice în rîndul maselor populare, intensificării şi diversificării vieţii culturale.pe măsura condiţiilor create de noua orînduire socialistă, a imperativelor desăvîrşirii operei de construcţie a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi a înaintării României spre comunism.
Această grandioasă desfăşurare a artei şi a muncii coincide cu împlinirea unui an de la primul Congres al educaţiei politice şi al culturii socialiste, cînd, de la tribuna acestui forum, secretarul general al partidului a lansat însufleţitoarea chemare de a se organiza o întrecere naţională a tuturor creatorilor şi interpreţilor în domeniile artei şi culturii, profesionişti şi amatori, o întrecere care să fie o sărbătoare a întregului nostru popor, a muncii şi vieţii sale libere, a talentului şi dragostei lui de frumos.
Pornind cu entuziasm de la acest generos îndemn, Festivalul naţional „Cîntarea României“ a găsit un larg ecou în întreaga ţară, a mobilizat practic talentele întregii naţiuni, a declanşat o emulaţie fără precedent, a stimulat şi potenţat capacităţile de creaţie, în muncă şi în artă, ale întregului nostru popor. „O adevărată „Cîntarea României“, spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu, nu poate fi concepută şi înţeleasă fără tumultul abatajelor din mine, al furnalelor, laminoarelor, utilajelor grele, fără freamătul muncii din industria electronică, din industria uşoară sau alimentară. De asemenea, nu poate fi concepută o adevărată „Cîntare a României" fără zumzelul tractoarelor şi al maşinilor agricole, fără munca entuziastă a muncitorilor şi ţăranilor. Acesta este adevăratul sens a ceea ce dorim să fie Festivalul „Cîntarea României“ - festivalul muncii, al creaţiei, adăugind la aceasta şi bucuria exprimată în muzică, în dans, în creaţia literar-artistică“.
In acest nobil sens, festivalul a cărui primă ediţie a fost dedicată sărbătoririi centenarului independenţei de stat a României, a atras, pe parcursul întregii sale desfăşurări, peste 80 000 de formaţii artistice, cu circa 2 milioane de participanţi, artişti amatori şi profesionişti, tineri şi vîrstnici, români, maghiari, germani, şi de alte naţionalităţi, înfrăţiţi in muncă, dar şi în activitatea de îmbogă de valori spirituale, dovedind din plin democratismul culturii noastre socialiste, caracterul său cu adevărat de masă.
Realizînd o simbioză între arta amatoare şi cea profesionistă, festivalul a oferit participanţilor, din rindul cărora s-au remarcat mii de talente, prilejul să se afirme intr-o largă paletă de genuri şi forme artistice puse in slujba unui înălţător imn închinat glorioasei noastre istorii, patriei, partidului nostru comunist, făurar al vieţii noi şi fericite a tuturor fiilor României socialiste.
Omagiind trecutul istoric, ca şi marele prezent socialist, festivalul a reafirmat, totodată, mesajul umanist al culturii noastre socialiste, năzuinţa poporului român de a contribui şi pe această generoasă cale a artei, la triumful idealurilor de pace, prietenie şi colaborare ale întregii omeniri.
Laureaţii, a căror apariţie pe gazonul stadionului este aşteptată cu justificată emoţie, sunt cei care s-au distins în mod deosebit, sunt cei mai buni dintre cei mai buni, cele mai alese flori ale talentului popular, vocaţii autentice din rindul tuturor categoriilor de oameni ai muncii. Sunt muncitori, ţărani, cooperatori, ingineri şi tehnicieni, profesori şi învăţători, militari, elevi şi studenţi, care după orele de muncă s-au dedicat cu pasiune şi dăruire artei, frumosului ce înnobilează conştiinţa şi îmbogăţeşte personalitatea umană. Ei vin acum, într-o adevărată apoteoză, să ilustreze forţa de creaţie, mereu proaspătă a tuturor zonelor ţării - de la vechile vetre de cultură, civilizaţie şi artă românească, pînă la noile ctitorii, socialiste, creatoare de admirabile valori specifice prezentului nostru tumultuos.
Stadionul ,,23 August“, care găzduieşte gala laureaţilor festivalului - această manifestare de amploare unică in istoria culturii noastre -, este luminat feeric, împodobit sărbătoreşte. Pe frontispiciul uneia din tribune se află portretul tovarăşului Nicolae Ceauşescu, încadrat de drapele roşii şi tricolore.
Pe imense panouri se pot citi cuvinte de slavă închinate partidului și secretarului său general, patriei socialiste, minunatului nostru popor.
Mii de tineri înscriu, cu trupurile lor, numele îndrăgit, sugestiv, al festivalului - „Cîntarea României“.
Vasta scenă, amenajată pe gazonul arenei, este străjuită de o flacără, aprinsă la începutul spectacolului, simbolizînd strălucirea, perenitatea spiritualităţii româneşti, iar de o parte şi de alta se înscriu stemele tuturor judeţelor, semnificînd prezenţa la această sărbătoare a muncii şi creaţiei a întregii ţări.
Scena este străjuită de muncitori, ţărani, pionieri, elevi, studenţi şi ostaşi, care, înconjuraţi de lauri, simbolizează pe toţi cei care s-au aflat angajaţi în această grandioasă întrecere.
Este, într-adevăr, cu totul remarcabilă participarea la efluviile festivalului a întregii naţiuni române, care, în acest an de grea încercare, provocată de seism, a găsit resursele necesare şi registrul sufletesc cel mai înalt
de a se dedica muncii şi creaţiei artistice, de a continua, cu fermitate, înfăptuirea Programului partidului. Acestea sunt expresii fidele ale vitalităţii poporului nostru, ale marilor sale valori moral-politice.
Fanfara intonează acordurile solemne ale Imnului de stat. În semnalele trompeţilor, crainicul anunţă începerea spectacolului de gală. După o repriză susţinută de fanfară, se face auzită, parcă venind din adincul vremurilor, vibraţia de orgă a zeci de tulnice, care, aşa cum chemau cineva la luptă, cheamă astăzi la această mare sărbătoare a culturii româneşti. Dealtfel, această chemare a tulnicăreselor din comuna transilvană Avram Iancu răzbate şi din balada, atît de reprezentativă pentru folclorul nou al ţării, cîntată de rapsodul popular Olimpia Vlaicu din comuna ilfoveană Frumuşeni : „Pe-un picior de plai / Pe-o gură de raile / Cîntă astăzi toată ţara / Vieţii noastre primăvara / Cîntul muncii, hărniciei / In cîntarea României, din inimi să mulţumiţi / pentru viaţa ce-o trăiţi / Dragului conducător, / Fiui acestui brav popor / Haidaţi cetere cîntaţi / Cu dragoste să-i uraţi. / Să-i uraţi de sănătate, / Multă fericire-n toate !“ — sunt versuri izvorîte, din inimă, care spun de la sine despre dragostea neţărmurită pe care creatorii din popor, poporul întreg, o poartă celui mai brav fiu al neamului românesc, celui care a ridicat demnitatea naţiunii noastre pe culmile cele mai inalte.
După acest început, care dă in mod inspirat tonul întregului spectacol, prin faţa tribunei oficiale înaintează, aidoma unui fluviu viu, coloanele participanţilor. Într-un şuvoi nestăvilit de optimism, rînd pe rînd, dă onorul, prin reprezentanţii săi la festival, fiecare judeţ al ţării, fapt semnificativ pentru aria uriaşă de desfăşurare a acestei manifestări, pentru caracterul ei cu adevărat naţion.... Pe feţele iluminate de bucurie ale participanţilor, în salutul şi uralele pe care le îndreaptă către tribuna oficială, citim simţăminte de aleasă mulţumire pentru prilejul de a-şi prezenta talentul, vigoarea şi forţa creatoare dinaintea celui care a decis acest festival, tovarăşul Nicolae Ceauşescu.
Cu o reală satisfacţie estetică este primită de către cei prezenţi trecerea artiştilor populari, ale căror costume de o neasemuită frumuseţe sunt mărturii grăitoare ale geniului artistic al poporului român, ale armoniei, ingeniozităţii şi simţului cromatic care-i caracterizează creaţiile. Această veritabilă paradă a portului popular - iilor, fotelor şi sumanelor, broderiilor şi rîurilor de arnici, scoate şi mai mult în evidenţă valoarea şi perenitatea tezaurului artistic românesc.
Corurile reunite, dirijate de Dinu Stelian, interpretează un imn cu valoare de simbol: „Slăvim Republica, slăvim Partidul“. Este din nou rîndul poeziei - prezenţă dintre cele mai remarcabile pe parcursul întregului festival - să dea glas gîndurilor nobile cu care artiştii patriei cîntă România, angajării lor ferme în viaţa de muncă eroică a cetăţii:
„Sub bolţile acestor ani în floare Răsună viu sub faldul tricolor
Cîntarea României milenare, Crezul şi versul unui brav popor. Cîntarea României azi înalţă, Din însorite plaiuri strămoşeşti, Omagiul faptelor de cutezanţă, Omagiul faptelor muncitoreşti. Cîntarea României suverane În viaţa noastră are - adînc izvor,
Măreţe împliniri contemporane, Să-şi aibă-n artă semenele lor“.
Iată, turnat în versuri măiestre, ecoul îndemnurilor pe care secretarul general al partidului le-a făcut, în nenumărate rinduri, tuturor celor care muncesc pe tărimul artei şi care şi-au găsit o nouă şi vibrantă expresie în cuvîntarea strălucită rostită la recenta Conferinţă naţională a scriitorilor. Astăzi, literatura noastră, arta, în general, slujesc celor mai fierbinţi idealuri care animă poporul român, creatorii noştri fiind pătrunşi de un înalt spirit patriotic şi partinic, de dorinţa de a face din operele lor o expresie vie a năzuinţelor noastre spre pace şi bunăstare, un mijloc eficient de dezvoltare plenară a personalităţii umane, de făurire a umanismului socialist şi a omului nou. Şi, desfăşurarea primei ediţii a festivalului stă mărturie, cu prisosinţă, în acest sens.
Din rindurile formaţiilor şi interpreţilor care îşi fac apariţia pe imensa scenă se desprind, într-un iureş irezistibil, solii Moldovei. Prin muzică şi dans, prin fantezia şi buna dispoziţie pe care o degajă, urmaşii plăieşilor lui Ştefan dau viaţă comorilor nepieritoare ale artei ce dăinuie de milenii pe această străveche vatră a spiritualităţii româneşti. Dansatorii amatori din Bilca, Flăminzi, Iaslovăţ, Piatra Neamţ, orchestrele de muzică populară ale întreprinderii „Partizanul“ din Bacău, şi caselor de cultură din Piatra Neamţ şi Orăştie, ansamblului folcloric „Ciprian Porumbescu“ din Suceava, solista Sofia Vicoveanca şi rapsodul Ilie Cazacu aduc cu ei, pe aripi de hore, doine şi balade, farmecul plaiurilor Moldovei, al obcinelor frumoase ale Bucovinei, hărnicia şi căldura sufletească ale moldovenilor, din a căror vînă de geniu au izvorît opere de căpătîi pentru cultura noastră, printre care şi memorabila incantaţie „Cîntarea României“ de Alecu Russo,
întrerupt adeseori de ropote de aplauze binemeritate, spectacolul continuă într-o tumultoasă succesiune, în care versul, dansul, muzica alternează şi se contopesc în chip fericit. Iat-o pe recitatoarea bucureşteană Doina Ghiţescu de la Casa de cultură a Ministerului de Interne dînd glas unei emoţionante profesiuni de credinţă, unui sincer legămint pe care tinerii îl fac patriei socialiste, partidului care le-a deschis porţile către împlinire, către muncă şi vis :
„Din inima mare-a acestui pămînt,
Din doina de piatră bătută
de vint,
Din templul ce-l urcă daci şi romani,
Din flacăra luptei ce-ai dus-o prin ani,
Din ţărîna în care fiii tăi au murit,
Din ţara cu care ani de ani
ne-am unit, Din imnul tăriei ce tu l-ai aflat,
Din dragostea vieţii ce ne-ai
insuflat,
Aşa precum lava din iubire-a
ţişnit,
Ţişnit-ai spre vise,
părinte-partid ! Partid ce te-a născut în foc
poporul,
Să-i fii, spre tot ce-i ’nalt,
conducătorul“.
Transilvania, tărîm de legendă. De aici, din arcul sublim al Carpaţilor, al conştiinţei noastre naţionale, de aici, din inima munţilor şi a codrilor noştri străbuni, locuită de vulturi, s-au înălţat către eternitate, în lupta lor pentru neatîrnarea gliei, dacii lui Burebista şi Decebal. Făclia purtată de ei a trecut, de-a lungul a zeci de generaţii, în braţele oţelite ale lui Glad, Gelu şi Menumorut, ale lui Mihai Viteazul şi vajnicilor bărbaţi care la 1 decembrie 1918 au înfăptuit unirea Ardealului cu patria-mumă. Minunatul folclor transilvan a purtat, prin secole de grea încercare, lumina continuităţii, a latinităţii etnice şi lingvistice a românilor de aici, a specificului nostru naţional unitar. Sunt, toate acestea, tot atitea motive pentru care, sub cerul acestei seri limpezi de vară, evoluţia mesagerilor artistici ai Transilvaniei este urmărită cu satisfacţie şi profund interes. Căpîlna, Sărmaş, Miercurea Ciuc (cu vestitul ansamblu folcloric al sindicatelor), Ghiorghieni, Giurtelec, Negreşti-Oaş, Hunedoara, Bihor, Sălaj, Maramureş, Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Turda, Dăbîca, sunt zone şi localităţi care cinstesc de multă vreme cărţile de onoare ale festivalurilor folclorice din ţară şi străinătate, învîrtitele, doinele, ţipuriturile şi chemările la şezătoare ale interpreţilor, precum şi catrinţele, maramele, zeghele şi diminelor ornamentate cu meşteşug, evocă spiritul fără moarte al Transilvaniei, măreţia Mioriţei şi a mănăstirilor dintr-un lemn, a gorunului lui Horea, şi a inimilor unite în aceleaşi idealuri de dreptate socială ale lui Horia, Cloşca şi Crişan, Avram Iancu, Gheorghe Doja.
Românii, maghiarii şi germanii, uniţi de secole in aspiraţiile şi lupta lor comună, au făcut, de-a lungul întregului festival, dovada că socialismul a creat condiţii egale de viaţă şi muncă pentru toţi cetăţenii patriei, indiferent de naţionalitate, şi, totodată, că limbajul pitoresc şi accesibil al artei este in anii luminoşi ai timpului nostru un mijloc şi o formă de înfrăţire.
Întruchipînd o simbolică hartă a marilor zone folclorice ale ţării, se produc apoi fluieraşii şi grupurile vocale din Leşul-Ilvei, Hodac-Mureş, Sadu-Sibiu, Vaideeni, Rădăşeni, Paltin-Vrancea, Perieni-Vaslui, Bărbăteşti-Vilcea, Năneşti, Dragomireşti şi Vadu Izei-Maramureş. Interpretarea lor remarcabilă şi originalitatea reliefează cu pregnanţă rezervele inepuizabile ale folclorului nostru, fapt care a dus la descoperirea şi impunerea, în răstimpul unui singur an, a numeroşi creatori şi interpreţi din popor. Este cazul multor artişti, anonimi pînă acum, de la Vetuţa Merticaru şi Ionel Acea, ambii din judeţul Timiş, la octogenarii fluieraşi Grigore Băluţă şi Ion Luca din comuna vîlceană Vaideeni.
Era firesc ca muzica uşoară, gen atît de gustat de marele public, să se afirme în cadrul festivalului. Astfel, slujitorii muzicii uşoare - prin lirismul, antrenul şi melodicitatea de bună factură a compoziţiilor, printr-o tot mai strînsă legătură cu valoroasele tradiţii ale muzicii româneşti, prin texte ancorate în realitatea socialistă a patriei, în fine, prin interpretări tot mai personale şi nuanţate - au confirmat dorinţa lor legitimă de a-şi regăsi preocupările, sentimentele şi aspiraţiile în creaţii de ţinută şi în gala finală, interpreţii Doina Limbăşanu şi Dan Spătaru, acompaniaţi de orchestrele Radioteleviziunii, teatrelor „Fantasio“- Constanţa şi „Constantin Tănase“Bucureşti, dirijate de Sile Dinicu, oferă o agreabilă repriză muzicală.
Apele tonifiante, pline de un puternic suflu patriotic ale spectacolului, se adună în fluviul sonor al unui potpuriu de marşuri interpretate de corul Ansamblului artistic „Doina“ al Armatei şi de alte coruri ostăşeşti: „Trăiască România“, „Drum bun“, „Românie, dulce ţară“ ş.a. Sunt cintece străbătute de patos revoluţionar, de o neţărmurită dragoste faţă de ţară, faţă de trecutul şi prezentul ei deopotrivă de glorioase, faţă de comandantul suprem al forţelor armate, de partidul comunist. Pe toată durata festivalului, de la fazele pe unităţi pînă la finala republicană, artiştii-ostaşi au adeverit că armata este o apărătoare de nădejde a independenţei şi suveranităţii patriei, a cuceririlor istorice ale poporului român, şi, totodată, un factor eficient de educaţie civică, o pepinieră de autentice talente artistice.
Un moment înălţător al întregului spectacol , poemul „Independenţa“, închinat aniversării din acest an a unui secol de la cucerirea Independenţei de Stat a României, festivalul a prilejuit o celebrare emoţionantă, prin, intermediul artei, a acestui act epocal, căruia i-a conferit noi şi strălucitoare dimensiuni. Epopeea de purpură şi aur a independenţei, permanenţa acestei idei în istoria poporului român, voinţa fermă a naţiunii noastre de a-şi apăra neîncetat, cu arma în mină, dreptul la viaţă liberă, cucerit prin jertfe grele acum o sută de ani, iată împliniri şi sensuri vitale ale existenţei noastre, care au străbătut ca un fir roşu întreaga suită de manifestări a festivalului.
Scena adună, treptat, şuvoaie nestăvilite de interpreţi.
Aceeaşi idee, a unităţii de monolit a tuturor, fiilor patriei, indiferent de naţionalitate, în jurul partidului, a muncii libere, descătuşată de orice exploatare, o regăsim şi în evoluţiile dansatorilor populari din Banat, ansamblurile folclorice „Semenicul“, „Reşiţeana“ şi „Timişul“ şi formaţiile căminelor culturale din Pietroasa Mare şi Şura Mică, precum şi în cele ale dansatorilor din Dobrogea (Casa de cultură din Brăila, formaţiile sindicatelor din Constanţa şi căminului cultural din Mahmudia).
După un dans pe tema generoasă a muncii, realizat de studenţii de la IEFS Bucureşti, se înalţă din sute de piepturi cîntecul „Partidul—Ceauşescu— România“. Este o nouă lucrare a compozitorului şi dirijorului Marin Constantin, care se adaugă suitei de imnuri închinate acestor nume-simbol, compoziţie căreia îi dau viaţă corurile de cameră reunite „Madrigal“ din Bucureşti, „Emil Monţia“ din Arad, „Ars Nova“ din Piteşti, „Vox Umana“ din Sfintu Gheorghe şi „Camerata“ al sindicatelor din învăţămînt din Iaşi. Sensul major al acestei frumoase melodii este reluat de tonalitatea gravă a unui alt poem, deosebit de sugestiv pentru angajarea totală a artistului cetăţean din România contemporană:
„Cu tot ce am aparţin acestui
pămînt, Deasupra căruia arde cea mai strălucitoare dintre stele, Cu fiecare şoaptă, cu fiecare
cuvînt, Cu tot ce am sunt al acestui pămâăt, Cu toate iubirile şi cintecele
Viaţa lui, viaţa acestui popor, E fluviul uriaş din care fac
parte,
Cu timp Cîntarea cu pasul lui mi-o măsor, Niciodată n-am să cobor prea aproape de moarte. Cu tot ce am aparţin acestui
timp,
Lumina comunismului in zare Deasupra Carpaţilor mei ca un nimb, Alungă noaptea care dispare, Cu tot ce am sunt al acestui timp,
Mă contopesc în imensa-i viitoare“.
Un moment aparte, de o puritate clasică, îl constituie compoziţia coregrafică , „Pacea“, interpretată de colectivul de balet al Operei Române, avîndu-i ca solişti pe Magdalena Popa şi Ştefan Bănică, şi de un grup de elevi ai Liceului de coregrafie din Capitală.
Dintr-un festival cultural de o asemenea anvergură şi, implicit, din gala finală a laureaţilor săi, nu puteau lipsi, fireşte, satira şi umorul, părţi componente ale spiritualităţii româneşti. Optimismul, rîsul şi buna dispoziţie au fost, dintotdeauna, trăsături morale native ale neamului nostru. Au, aşadar, cuvîntul brigăzile artistice de agitaţie. În cintece şi stihuri vesele, în parodii care emană voioşie, dar şi invitaţii serioase la reflecţie, membrii brigăzilor artistice ale întreprinderii de autoturisme Piteşti, Combinatului siderurgic Galaţi, întreprinderii de utilaj chimic Găieşti, C.A.P. „Gheorghe Doja“ (judeţul Ialomiţa), staţiei C.F.R. Ploieşti, Facultăţii de comerţ exterior din Bucureşti, Căminului cultural Făureşti - Vîlcea, întreprinderii „Semănătoarea“ Bucureşti, I.T.B.-ului, Regionalei C.F.R. Bucureşti, întreprinderilor „Antibiotice“ Iaşi şi „Electromotor“ Timişoara, Casei de cultură a sindicatelor Petroşani, Combinatului de prelucrare a lemnului Bacău, Cooperativei meşteşugăreşti „Artă şi precizie“ Bucureşti şi Liceului nr. 3 Bucureşti, fac cunoscute realizările colectivelor lor şi, totodată, neajunsurile care le mai grevează, uneori, activitatea lor. Sunt, astfel, ironizate o serie de aspecte negative, de moravuri şi manifestări înapoiate care se mai fac încă simţite în mentalitatea unora. În parada lor, brigăzile îndeamnă să luptăm, pe orice cale, pentru combaterea vechiului, a rutinei şi inerţiei, pentru instaurarea deplină in viaţa socială a normelor eticii şi echităţii socialiste.
După această repriză inedită, care a provocat o vie animaţie printre spectatori, stîrnind hohote de rîs şi aplauze la scenă deschisă, urmează „Bucuria muncii“ - un frumos dans tematic, muncitoresc, interpretat de artişti amatori şi profesionişti de la Combinatul siderurgic Galaţi, întreprinderea de utilaj petrolier Tîrgovişte.
Combinatul de aluminiu Slatina, întreprinderea „23 August“ Bucureşti şi Ansamblul „Rapsodia română“ al Consiliului Central al U.G.S.R. îşi fac apoi apariţia purtătorii comorilor folclorice ale Munteniei şi Olteniei, zone cu milenare tradiţii artistice româneşti. Aici, pe plaiurile mirifice ale Basarabilor şi Brâncovenilor, ale lui Tudor, Bălcescu, Arghezi şi Brâncuşi, a prins viaţă unul dintre dansurile cele mai viguroase ale folclorului nostru: Căluşul. Supleţea, virtuozitatea şi bărbăţia cu care interpretează acest dans de pură sorginte dacică i-au impus pe scena festivalului, ca şi pe cele din numeroase ţări ale lumii, pe artiştii populari din Scorniceşti, Vîlcele, Conteşti, Bragadiru, Pădureşti, Stolnici, Hîrşeni şi Mîrghia. Completînd, în chip fericit, acest moment în arena stadionului se revarsă tumultul altor cintece şi dansuri populare interpretate de ansambluri din Oltenia şi Muntenia , de la căminele culturale din Obîrşia - Cloşani, Goicea - Dolj, „Electroputere“ Craiova, Cooperativa meşteşugărească Tg. Jiu, căminele culturale din comunele Iancu Jianu, Scorniceşti, Dideşti, Petreşti, de la Combinatul petrochimic Piteşti, casele de cultură din Buzău şi Giurgiu, căminele culturale din Modelul Ialomiţa, de la Şantierele navale şi Filatura din Olteniţa, precum şi de soliştii Maria Ciobanu şi Ion Stoicănel şi de formaţia „Doina Ilfovului“,
întreaga arenă este iluminată feeric, în acordurile electrizante ale Ciulendrei şi Ciocîrliei, participanţii la această sărbătoare fără precedent al versului, dansului şi melosului românesc - români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi, femei şi bărbaţi, tineri şi virstnici, profesionişti şi amatori -, se prind într-o uriaşă horă.
Finalul acestui grandios spectacol este încununat de versuri care cinstesc pe cel mai
iubit fiu al patriei, pe omul care conduce cu atîta înţelepciune destinul naţiunii române spre piscurile semeţe ale comunismului :
„Din plai de Olt, erou intre eroi. Veni s-aducă ţării româneşti, Un nou destin, clădit de oameni
noi,
Din plai de Olt, stejar de Scorniceşti. Cel mai de seamă fiu al ţării
este, Şi-s două inimi: Patria-Partidul Ce bat în pieptul lui muncitoreşte, Destinul ţării ne-nfricat
slujindu-l.
O limpede voinţă sîntem şi unic gind, În juru-i strînşi ca spiţele în
roţi.
Spre viitor urcînd, adînc visind. Constructori comunişti şi
patrioţi !“
întregul stadion intonează imnul „E scris pe tricolor unire“, cîntec a cărui nouă viaţă o datorăm aceluiaşi strălucit bărbat al naţiunii noastre, conducătorul iubit şi stimat al partidului şi statului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu.
Cu aceasta, spectacolul de gală, realizat de regizorul Hero Lupescu, scenograful Traian Niţescu, ilustratorul muzical Lucian Ionescu, coregrafii Tita Sever şi Gheorghe Cholevas şi prezentat de actorii Silviu Stănculescu, Adela Mărculescu şi Ion Caramitru ia sfirşit. Publicul şi artiştii scandează minute în şir pentru partid şi secretarul său general, pentru patria noastră socialistă, pentru minunatul nostru popor. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu răspunde cu simpatie aclamaţiilor mulţimii. Văzduhul este brăzdat de eflorescenţa multicoloră a jerbelor de artificii, al căror efect sărbătoresc sporeşte, prin lumină şi culoare, farmecul acestei seri de neuitat.
Aceeaşi undă de bucurie o regăsim şi la ieşirea din stadion, unde mii de participanţi la spectacolul de gală cîntă şi dansează. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, tovarăşa Elena Ceauşescu, ceilalţi tovarăşi din conducerea de partid şi de stat, se prind în horă, alături de artişti in frumoase costume populare.
Spectacolul, de gală al laureaţilor întîiului Festival naţional „Cintarea României“, care reflectă nobleţea acestui timp făurit de oameni pentru oameni, care marchează nu o încheiere, ci o deschidere, nu un sfîrşit, ci un început, cu durabile ecouri in inimile tuturor cetăţenilor patriei, el, subliniind cu putere, deopotrivă, permanenţa unui ideal de continuă propăşire a ţării, precum şi „datoria, faţă de trecut, faţă, de prezent, dar, mai ales, faţă de viitor, de a-l împlini, înfăptuind, prin angajare deplină, sub conducerea partidului și secretarului său general, societatea socialistă și comunistă pe pămintul scump al Romăniei.
(Agerpres / România Liberă, 13 iunie 1977).
sursa: Video Wasteland /Youtube
Din 10 februarie 1980 (duminică): Antena Cântării României (19.15-20.15) - până în 4 ianuarie 1981
Din 15 martie 1981 (duminica): Cântarea României (19.20). Emisiune realizată în fiecare săptămână în alt județ al țării
Ultima difuzare: Cântarea României - de pe marea scenă a țării, pe micul ecran - 17 decembrie 1989 (duminică) 19.20-20.25
16 martie 1958 (duminică): Jurnalul Televiziunii (prima menționare).
De la ora 19.00 începea un program diversificat, care mai cuprindea emisiune de știință și tehnică, cântece și dansuri populare, film artistic, buletin meteorologic, cu jurnalul inserat între acestea. Difuzarea se făcea în zilele de marți, joi, sâmbătă și duminică.
În 1959, la ora 19 începeau "Informațiile după-amiezii" (5 minute)
Prima menționare "Telejurnal" în programul Televiziunii Române apare pe 28 februarie 1960, în cadrul emisiunii pentru preșcolari "Cravata roșie", difuzată duminica dimineața de la ora 9.30: Telejurnalul pionierilor.
Pe 27 martie 1960, o nouă menționare, tot într-o zi de duminică, la "Emisiunea pentru sate": Telejurnalul agricol.
Din 4 mai 1960 (marți), în programul televiziunii române apare emisiunea "Telejurnalul săptămânii", cu frecvență săptămânală. Fiecare Telejurnal era filmat într-o anumită locație (întreprinderi, școli etc.) sau avea o tematică anume, cu mese rotunde. Ulterior, emisiunea a fost difuzată în zilele de miercuri, de la ora 17.
Din 6 februarie 1966 (duminică): Telejurnalul de seară și Telejurnalul de noapte. Practic, duminică s-a transmis doar telejurnalul de noapte, din cauza unei transmisiuni sportive (patinaj artistic, de la Bratislava). Abia luni, pe 7 februarie 1966, s-a transmis primul Telejurnal de seară, între orele 18.00-18.15 și Telejurnalul de noapte, de la 22.55
video: Telejurnalul de seară, 1 octombrie 1968 - Președintele Nicolae Ceaușescu la începerea anului universitar la mai multe centre din București
1968 - Telejurnalul de seara - Ziua Recoltei - Primirea oficiala a conducatorilor la festivitatea prilejuita de ziua recoltei 1968. Prezentarea produselor agroalimentare la expozitia din Piata Scanteii. Urmeaza vizita prin pietele capitalei - Piata Obor. Miting si cuvantarea oficiala a conducatorului Nicolae Ceausescu in fata Muzeului de Istorie al Partidului. Portrete oameni ai muncii. Aplauze. Ovatii. Lozinci. Cuvantare despre realizarile in agricultura, politica interna si externa.
Telejurnal, septembrie 1971 - prezintă Ilie Ciurescu
Din 30 ianuarie 1972: Telejurnal (19.30-20.00);
* de la ora 22.30: jurnalul de noapte devine 24 de ore (zilnic), până în 13 noiembrie 1976 (sâmbătă); din 14 noiembrie 1976 (duminică), Telejurnal, (22.10-22.20)
Din 10 aprilie 1974, Telejurnalul începe mai devreme, la ora 19.00 (30 de minute)
Din 23 ianuarie 1982 (luni), se introduce o pauză de program, între orele 18-20, pentru economisirea de curent electric. Programul și Telejurnalul încep la ora 20.00 (30 de minute), în timpul săptămânii, iar sâmbătă și duminică de la ora 19.00
video: Telejurnal -18 decembrie 1985, ora 20.00 - prezintă George Marinescu - Nicolae Ceaușescu la sesiunea a II-a a celei de noua legislaturi a Marii Adunări Naționale; vizită delegație din Vietnam; reportaje din economie
video: Telejurnal, 15 noiembrie 1987 (duminică), ora: 19.00 (ediție specială): Alegeri generale de deputaţi în consiliile populare municipale, ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi sectorului agricol Ilfov, orăşeneşti şi comunale
sursa: Video Wasteland / Youtube
Din 1 noiembrie 1988 (marți), programul televiziunii române se prelungește cu o oră, iar Telejurnalul este programat din nou la ora 19.
Întrucât pe 1 noiembrie s-a difuzat un meci de fotbal, Telejurnalul a început doar la ora 20. (sursa tvarheolog.wordpress.com)
Din 2 noiembrie, Telejurnal de luni până duminică, de la ora 19.00-19.25 și 21.50-22.00 (închiderea programului)
Ultimele difuzări: 21 decembrie 1989, ora 19.00 și 21.50
Crainici de-a lungul timpului: Cleo Stieber, Carmen Dumitrescu, Florin Mitu, Corneliu Roșiianu, Nicolae Melinescu, George Marinescu, Petre Popescu, Victor Ionescu, Paul Șoloc
Din 1990, Telejurnalul este înlocuit de Actualități. Din 1996 devine Jurnalul TVR, din 2009 din nou Telejurnal.
